O transformare izobară are loc la presiune constantă. Un exemplu de astfel de transformare apare într-un cilindru închis (sistem termodinamic izolat) în care pistonul se mișcă, însă presiunea din cilindru rămâne constantă, de exemplu presiunea atmosferică. Perechea de parametri conjugați semnificativă este p-V.
Numim transformare izobară transformarea pe parcursul căreia numărul de moli şi presiunea sistemului termodinamic rămân nemodificate.
În oricare stare de echilibru a gazului ideal, între parametrii care caracterizează starea acestuia există relaţia dată de ecuaţia de stare:
- Legea transformării izobare: Volumul gazului ideal este direct proporţională cu temperatura absolută a gazului.
echivalent :
Un gaz ideal se află într−o stare iniţială, caracterizată de parametrii (p, V1, n, T1). Gazul participă la o transformare izobară până într−o stare finală, caracterizată de parametrii (p, V2, n, T2)
O transformare izobară a unui gaz ideal.
Dacă utilizezi forma
a legii transformării izobare, obţii imediat:
Relaţia obţinută îţi permite să calculezi oricare dintre parametrii variabili ai gazului ideal, dacă îi cunoşti pe ceilalţi trei.
Legea transformării izobare a fost descoperită experimental de către francezul Jaques Charles, în 1787. Acesta a constatat că o serie de gaze (aer, oxigen, azot, hidrogen, dioxid de carbon) se dilată în aceleasi proporţii, pe un interval de 80°C. Rezultatele au fost publicate pentru prima dată în 1802 de către francezul Joseph Louis Gay−Lussac, care a descoperit şi dependenţa liniară dintre volum şi temperatură.
În cazul hidrogenului, la presiuni în jurul celei atmosferice normale şi temperaturi în intervalul 0°C...100°C, abaterile faţă de relaţia
sunt mai mici de 0,5% .
Visul lui Sadi Carnot in curand va deveni realitate , cred ca am dibuit spiridusul lui Maxwell ; toate procesele termodinamice vor deveni esalonat reversibile , e greu de digerat ce spun dar nu vorbesc prostii . Pe curand !
RăspundețiȘtergere